Nicoleta Caracaș

Nicoleta Caracas

În 1999 am absolvit Facultatea de Drept, și am intrat efectiv în profesia de avocat în anul 2001.

 

Clienții pe care i-am gestionat sunt de ordinul miilor, în principal în sfera dreptului comercial și civil, unde am o vastă experiență, dar m-am specializat și în dreptul familiei, în cauze ce privesc cetățeni români domiciliați în străinătate.

Pasionată fiind de domeniul asistenței medico-farmaceutice, am urmat școala postliceală de asistenți de farmacie, și sunt licențiată și în acest domeniu.

Astfel, am capacitatea de a gestiona în mod profesionist cazuri ce privesc partea legală a actului medical, și fac acest lucru în Medical Lawyers Romania, divizia medicală a C&C Lawyers, în care sunt senior associate.

Sunt și expertă licențiată în achiziții publice, iar fiindcă trebuie să te gândești și să-i ajuți pe cei din jurul tău, am avut activități de voluntariat în cadrul proiectului ”D.A. – Dialog Asistat privind medierea școlară”.

Locul în care se tranșează în final un litigiu este sala de judecată, și urmând acest principiu, în prezent coordonez o echipă de peste 70 de avocați prin care și cu care asigur reprezentarea efectivă a clienților pe tot cuprinsul țării.